Un birou pentru patru coate

 

Anca Georgescu TAC.social

100% Complete
6,186 RON
Sumă strânsă
5,000 RON
Target
43
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Vine ziua mea și iar mă văd nevoită să spun, cu oarece jenă, dar și cu toată recunoștința, că am tot ce-mi trebuie și mult în plus, la mine acasă și la mine în inimă. 

Ce nu am și nici n-am avut vreodată e un birou la TAC. Nu o cameră, aia e vis, ci un birou ca obiect, o măsucă c-un sertar, unde să-mi pun eu toate hârtiile, agendele, stilourile și brichetele (furate) cu care fac pentru echipa mea și câinii țării… ce fac: foarte mult și dureros de puțin, depinde cum te uiți și de unde. 

De câte ori mi-am făcut un colțișor, s-a ivit câte un Eremia sau, mai des, câte o pisică chioară și șchioapă (de obicei câte două), pe care fetele să-i interneze lipit, lângă sau de-a dreptul peste colțișorul meu. Pe pacienți nu poate să-i tragă curentul, să-i deranjeze zgomotul, să-i sperie alți pacienți, pe mine poate să mă ia naiba. Ceea ce le și reproșez regulat fetelor, că nu le pasă de mine, știu să mă victimizez elegant și, oricum, am mereu ceva de reproșat. 

De curând, însă, m-am pricopsit cu o colegă nouă. Primul om angajat la TAC. care face altceva decât medicină. O cheamă Sorana, e frumoasă, strălucitoare, râdem grozav împreună (cea mai importantă calitate la un coleg, vă spun), e deșteaptă sănătos, are energia pe care mi-o amintesc ca fiind a mea acum zece-cincisprezece ani, are o sută de idei pe minut, putere de muncă, îndrăzneală câtă e nevoie și bun simț cât trebuie, îi pasă și se gândește la binele echipei (a doua cea mai importantă calitate la un coleg, vă spun), fumează (nu reușesc să am încredere în oamenii care nu fumează, e prostia mea), în delegații, seara, citește cărți și adoarme cu gura deschisă, iar dimineața se trezește în liniște și arată ca un manechin pe podium. Și mai are o însușire, care, în ochii mei, va fi mereu o calitate: întârzie mai mult decât întârzii eu. Asta nici nu mi-am închipuit că există, darămite că ne vom întâlni și vom împăr(ă)ți același birou. Fiindcă așa ajung la subiect: de când Sorana e colega mea și a noastră - ofițer de campanii și comunicare la TAC.social - chestiunea biroului a început să mă ardă cu adevărat. Cum să angajezi un om și să nu-i dai un loc în care să stea pe fund? Cum să-i pretinzi să lucreze pentru tine la masa din curte, pe mașina de spălat din baie sau în hol, pompos numit „Recepție”, dar numai când nimeni altcineva nu are treabă acolo? 

Întrebările astea m-au făcut să mă uit și mai atentă la mucegaiul nostru din bucătărie, parchetul ondulat, mobila putrezită, robinetul ruginit care dă apă caldă pe la rece și invers, la pereții gri și lumina chioară, fiindcă becuri bune avem numai pentru pacienți. Mi-am amintit că am în pivniță, de șase ani, multă gresie. E gresia cumpărată din salariile compensatorii de la Emfodo, poveste lungă, altă poveste. Aveam de la ce să pornesc. Fetele n-or să se supere că vreau să renovăm, fiindcă donez eu gresia. Patru drumuri a făcut Sorana cu blestemata de gresie, din pivnița mea la cabinet, și unu’ Ruxandra, că mi-am cumpărat ca românu’, să am. Fetele tot s-au supărat, păi, faci deranj, n-avem noi timp de renovare, unde-l mai punem pe Eremia, care stă în bucătărie sub Albuș, care stă peste Cărăbuș??! Și știi cât costă, știi că n-avem, știi că nu putem! Noi mâncăm în picioare, cine are nevoie de bucătărie, șase cuști de pisici ar încăpea în ea fără ideile tale! Și tot așa. 

Eu am strâns din ochi și-am ridicat din umeri și-am ținut-o pe-a mea, că eu și Sorana, adică departamentul Comunicare-Campanii-Financiar-Advocacy-Fundraising-Raportare-Condus câte10ore & Oriceideipecarenulearenimeni, avem nevoie și noi de-un colț de masă pe care, de exemplu, să scriem ce citiți acum. (Dar și alte lucruri, mai echilibrate.)

Am câștigat, oarecum. Doctorițele ne-au dat voie să renovăm și chiar să avem un birou într-un colțișor din bucătăria renovată, dar nu mai mult de unu’ douăzeci lățime, iar, la nevoie, cu permisiunea de a așeza vreo chioară și șchioapă pe el - au zis ele - dar numai dacă-i și surdă (am impus eu). 

Vorba e: am renovat bucătăria (3000 lei), acum e curat și respirabil, am cumpărat cea mai ieftină și simplă mobilă de bucătărie Ikea (900 lei), am cheltuit destul și mai avem datorie 1500 de lei și,de aceea, eu vă rog ca, dacă vă vine, să donați un pic (sau mai mult), ca pentru mine, dar e pentru noi. Ca să ne-ntremăm cu banii deja cheltuiți și cu datoria. Eu am să vă trimit poze cu locul nou și curat, dar mai ales poze cu mine și Sorana cu coatele pe biroul nou, dacă om încăpea simultan. Ceea ce nu cred, ea e cam prăjină, dar o să facem cumva, poate o las în cadru doar pe Sorana și brichetele pe care le-am furat eu în ultimul timp, să le recunoașteți. Vă voi trimite aceste poze (nu și brichetele) în semn de mulțumire, pe care o și spun răspicat: MULȚUMESC. 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

TAC.social

TAC.social e prima organizație românească de medicină veterinară socială, domeniu pe care l-am inovat: suntem medici veterinari și lucrăm pentru animale de companie singure, organizații, proprietari de animale cu venituri modeste, comunități și administrații locale care vor să-și îngrijească animalele cu inteligență și compasiune.

De ce cabiTACul e mândria asociației TAC

E primul cabinet veterinar de acest fel din România. Mulți dintre colegii noștri făceau deja un efort caritabil, acordând preţuri mai mici cazurilor deosebite sau lucrând constant cu organizaţii nonguvernamentale. Noi am ales să facem un pas în plus, transformând caritatea într-un gest permanent, oficial şi public;

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

43 Donații

155 RON
La multi ani si spor la treaba! :-)
11 Jan 2022

Anonymous

150 RON
10 Jan 2022
La multi ani! Spor la facut animalutele fericite si dat un nou sens la viata! Bravo pentru ceea ce faceti! Numai bine!
30 Dec 2021
18 Dec 2021

Anonymous

150 RON
29 Nov 2021
01 Nov 2021

Cristina Pop - mama cri

200 RON
Doamne Ajută!
31 Oct 2021

Andra Kalisch

150 RON
La multi ani sanatosi si frumosi!! Si congrats for everything! 🤗
31 Oct 2021
La multi ani Anca! Si felicitari pt munca faina si utila pe care o faceti.
31 Oct 2021
31 Oct 2021

Anonymous

30 RON
31 Oct 2021

Irina

150 RON
La mulți ani, Anca!
31 Oct 2021

Anonymous

50 RON
Felicitari pentru tot ce faceti!
31 Oct 2021
La mulți ani sănătoși și fericiți, Ancuța dragă!
31 Oct 2021
Pentru Anca Georgescu
31 Oct 2021
Happy Birthday! 🌻
29 Oct 2021

Anonymous

30 RON
29 Oct 2021

Ioana Simina Marc

100 RON
La mulți ani sănătoși, împliniți și liniștiți!🥳🥰💞🤗
28 Oct 2021

simona dumitriu

60 RON
🐾🐾🐾
28 Oct 2021
26 Oct 2021

Anonymous

160 RON
<3
26 Oct 2021

Anonymous

150 RON
25 Oct 2021
Realizări și împliniri pe toate planurile vieții! Sănătate și putere la maximum!
25 Oct 2021
25 Oct 2021

Oana

150 RON
Multumesc pentru tot ce faceti!
25 Oct 2021
La multi ani, Anca!
25 Oct 2021
25 Oct 2021
La multi aniiiii si multa putere de munca in continuare! va suntem alaturi si cu fapte si cu gandul!
24 Oct 2021

Gabriel Badescu

100 RON
24 Oct 2021
La multi ani, om fain!
24 Oct 2021
Anca Georgescu : TAC.social
Un birou pentru patru coate